Societatea Astronomică Română de Meteori (SARM) organizează a 6-a expediție românească în insulele Canare în perioada 28 iunie – 10 iulie 2016. Expediția este organizată în colaborare cu agenția Astro Travels (Ovidiu și Gabriela Văduvescu, membri colaboratori SARM stabiliți în La Palma).

——————

Arhipelagul Canare este un tărâm aparte în Oceanul Atlantic format din șapte insule de origine vulcanică situate relativ aproape de coasta de nord-vest a Africii. Insulele, denumite Insulele Primăverii Eterne, aparțin Spaniei, fiind astfel teritoriu al Uniunii Europene.
Pentru iubitorii de natură și cer senin, perla acestui arhipelag este insula La Palma (palmier), numită și La Isla Bonita (insula frumoasă din cântecul Madonei), un adevărat paradis exotic. Deși are doar 42 km lungime și 28 km lățime, diversitatea acestei insule este cât a unui continent întreg.
Zona sudică a insulei este una aridă, plină de conuri vulcanice, unde există și cel mai tânăr pământ al Spaniei, creat de vulcanul care a erupt în anul 1971 (vulcanul Teneguia). Peisajele cu aspect selenar, plantațiile de banani și viță-de-vie în cenușa vulcanică, plajele cu nisip negru, orașele colorate întinse pe coasta Atlanticului sau așezări împrăștiate printre conuri vulcanice, toate acestea creează imagini de o frumusețe unică.
În contrast cu partea vulcanică aridă din sud, în partea de nord a insulei întâlnim păduri luxuriante și cascade. Dacă în partea de est plouă, la numai 20 km în partea de vest se face plajă… și invers.
La 2400 m altitudine, deasupra norilor, pe marginea spectaculoasei căldării vulcanice, se află cea mai mare rețea de telescoape europene din emisfera nordică și cel mai mare telescop optic din lume.
Insula vecină, Tenerife (cea mai mare a arhipelagului și cea mai populată) este un paradis al turismului, cu hoteluri și cazinouri, cu unul dintre cele mai frumoase parcuri cu animale din lume și mai ales cu cel mai mare munte din Spania, vulcanul (încă activ) Teide, de 3718 m înălțime.
Vecină cu Tenerife, insula Gran Canaria, a treia ca mărime a arhipelagului, este denumită și „continentul în miniatură” datorită climatelor diferite, a varietății peisajului, cu plaje lungi și dune de nisip alb, în contrast cu ravene verzi și sate pitorești. O treime din insula este Rezervație a Biosferei UNESCO.
Acesta este tărâmul de vis în care vom merge și anul acesta, pentru a șasea oară din 2010. Vă invităm ca împreună cu familia și prietenii să participați alături de noi în această expediție de explorare a ținuturilor exotice din Oceanul Atlantic, Arhipelagul Canare.


————————— Programul general preliminar al expediției


Varianta lungă, de bază, 28 iunie – 10 iulie

13 zile cu 12 nopți de cazare (3 în Gran Canaria, 7 în La Palma și 2 în Tenerife)


Partea I, Gran Canaria: 28 iunie – 1 iulie

Program turistic ce cuprinde o excursie cu autocar prin centrul insulei Gran Canaria, cu canioane spectaculoase și altitudine maximă 2000 m, cu vizitarea capitalei în nord. Opțional, plimbare cu cămila printre dunele de nisip, excursie cu vaporașul la delfini și pești oceanici sau excursie la parcul cu animale și delfini (Palmitospark).
O zi liberă în program pentru plajă, dune de nisip sau vizitarea insulei.


Partea a II-a, La Palma: 1-8 iulie

Program turistic, cu cinci excursii (din care patru cu autocar) de explorare a peisajului exotic al insulei: Parcul Național Caldera de Taburiente, vârful Roque de los Muchachos (alt. 2434m - cel mai înalt vârf de pe insulă) cu uriașa căldare vulcanică (probabil căldarea vulcanică cu cea mai mare prăbușire din lume – 2000 de metri) și observatoarele astronomice (cu cel mai mare telescop din lume), conurile vulcanice San Antonio și Teneguia, plantațiile de banani și viță-de-vie în lava vulcanică, vinărie cu degustare, peisaje selenare, salinele Fuencaliente, piscina naturală La Fajana, pădurea și cascada Los Tilos – patrimoniu UNESCO, capitala Santa Cruz de La Palma, bogăția de peisaje contrastante deosebite.

Două zile libere cu activități opționale: vizită și cumpărături în capitala Santa Cruz de La Palma, plajă, scufundări subacvatice (scuba diving) și eventuale excursii opționale: Ruta vulcanilor (lungime 18 km – drumeție), Cascada los Colores (Cascada Culorilor), trasee pe bicicletă etc.

Partea a III-a, Tenerife: 8-10 iulie

Excursie în Parcului Național Teide cu urcarea pe vulcanul cu același nume (3718 m alt., încă activ). O zi liberă pentru vizitarea insulei Tenerife, opțional vizită la fantasticul Loro Parque (cu spectacole cu balene ucigașe, delfini, foci, pinguini, tunel subacvatic cu rechini, păduri tropicale, cactuși, orhidee etc.), Grădina botanică, Biblioteca Insular „Alejandro Cioranescu”, deschisă 24 de ore din 24 în cadrul complexului de peste 20.000 mp Tenerife Espacio de las Artes – TEA (Tenerife Arts Centre), tot aici aflându-se și Centro de Fotografía „Isla de Tenerife” (Photo Center Tenerife Island). Despre Alexandru Ciorănescu găsiți un articol scris de d-nul Ștefan Ghilimescu în Cronica Literară.

Atracții astronomice și astrofotografice: ● 3 planete vizibile cu ochiul liber pe cerul de seară: Jupiter la vest, Marte și Saturn la est ● Răsăritul secerii Lunii din ocean în diminețile de 29 și 30 iunie, 1 și 2 iulie ● Luna (seceră) în conjuncție cu Jupiter pe 8 și 9 iulie, pe cerul de seară ● Calea Lactee, în toată splendoarea ei sudică (Săgetător-Scorpion) chiar înainte de miezul nopții ● Cerul înstelat și Calea Lactee între dune de nisip ● Constelații ale emisferei sudice, invizibile din România ● vizitarea celebrului complex astronomic Nord European „Observatorio del Roque de los Muchachos”, cea mai mare rețea de telescoape europene din emisfera nordică și cel mai mare telescop (optic) din lume (Gran Telescopio de Canarias 10.4m), 2400 m altitudine ● nopți înstelate în La Palma – observații de noapte și astrofotografie, cu apusul și răsăritul spectaculos al Soarelui la altitudinea de 2400 m, pe marginea căldării vulcanice, precum și în partea sudică a insulei, între conuri vulcanice ● Noapte înstelată în Parcul Național Teide, oportunitate astrofotografică, cu peisaj iluminat de Lună în primele două ore ale nopții, apoi Calea Lactee la înălțime maximă, pe cer fără Lună.

***

Cei care doresc un sejur mai scurt au la dispoziție o variantă scurtă ce cuprinde partea a 2-a și a 3-a din programul de bază (varianta lungă), cu 8 nopți de cazare (7 nopți în La Palma și 1 noapte în Tenerife, în perioada 1-9 iulie). În program sunt incluse cele toate excursiile pentru cele două insule din programul de bază (varianta lungă).


NOTĂ:
1. Pentru participanții care au mai fost în expedițiile anterioare se pot înlocui excursiile de bază cu altele noi.
2. Toți participanții sunt rugați să viziteze rubricile Program și Costuri pentru informații complete.
3. Fiind teritoriu spaniol, accesul în Arhipelagul Canare se face cu cartea de identitate sau pașaport, fiind și spațiu al Uniunii Europene, cu monedă euro.


     

                   




Sursă: Wikimedia Commons. Licență: domeniul public.