International Sidewalk Astronomy Night
Noaptea Internațională a Astronomiei de Stradă
Ediția a 4-a, 20 martie
Astronomia de stradă (sidewalk astronomy) este o inițiativă a Sidewalk Astronomers (corporație californiană non-profit, cu membri în toată lumea) prin care se dorește promovarea astronomiei pentru publicul larg, continuând tradiția instituită de John Dobson în anul 1968. Dobson este constructorul și promotorul telescopului cu același nume, care a revoluționat construcția de instrumente simple și portabile, dar foarte performante, pentru astronomii amatori.
Anul acesta, noaptea astronomiei de stradă va fi în data echinocțiului de primăvară, pe 20 martie. Organizațiile de astronomie, astronomii amatori și iubitorii cerului din toată lumea își vor instala telescoapele în locuri publice (la colț de stradă, în piețe, parcări, mall-uri etc.) pentru a arata oamenilor Luna și planetele (Marte și Saturn) și pentru a le împărtăși acestora din experiența și sentimentele pe care le au atunci când privesc cerul.
Pagina oficială a evenimentului se află aici.
Societatea Astronomică Română de Meteori a sărbătorit ISAN 2010 la Târgoviște printr-o acțiune desfășurată în trei etape:
1.Emisiunea NOI ȘI CERUL, la Columna TV, o ediție specială dedicată acestui eveniment și echinocțiului de primăvară. Alături de realizator, Valentin Grigore, au participat Pompiliu Alexandru și Ciprian Grigorescu, membri SARM din Târgoviște. Emisiunea va putea fi văzută în curând în arhiva pe siteul Columna TV.
2.O sesiune de observații și fotografie pe Dealul Voievozilor (M-stirea Dealu), la 4 km distanță de Târgoviște, pe platoul unde s-a scris istoria primelor tabere naționale de astronomie din istorie României (Perseide 1993-1999). Credem ca în curând se va încheia definitiv această istorie prin interzicerea definitivă de acces în zonă, se pare că aici se va construi un restaurant. La această sesiune au participat câțiva membri SARM și publicul aflat în zonă
3.Cu telescopul în oraș, o sesiune publică în Piața Tricolorului din Târgoviște, unde au fost instalate doua telescoape, LX 50 și un Dobson Meade de 200. Circa 100 de persoane au trecut pe la telescoape pentru a vedea Luna și planeta Saturn.
Echipa ISAN 2010, membri SARM din Târgoviște:
Valentin Grigore
Ciprian Grigorescu
Andrei Matache
Mădălina Stancu
Constantin Movileanu
Alexandru-Sebastian Grigore
Cristian-Daniel Grigore
Andreea Nanciu