Societatea Astronomică Română de Meteori organizează școala de vară „Vocație prin cunoaștere” în perioada 29 iulie - 2 august 2019 la Runcu Stone Center, loc. Runcu, județul Dâmbovița.

Beneficiind de un cadru natural deosebit la poalele Munților Leaota și de un cer de noapte adecvat unor astfel de activități, lipsit de poluare luminoasă, participanții la școala de vară au acces la o bază materiale bogată și un program educativ susținut de Valentin Grigore, formator și lucrător de tineret, președinte al Societății Astronomice Române de Meteori și Cosmin Sorin Micloș, președinte al Asociației Ucenicul Astronom din Miercurea Ciuc.

La activitățile educaționale cu caracter vocațional din cadrul proiectului vor participa 14 persoane, dintre care 12 tineri din județul Dâmbovița și 2 membri ai echipei de organizare.

——————

Școala de vară „Vocație prin cunoaștere” este un proiect de tineret finanțat de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Dâmbovița și se desfășoară în parteneriat cu Fundația Județeană pentru Tineret Dâmbovița și Asociația Ucenicul Astronom.